Prima sesiune a Bacalaureatului va începe, anul viitor, pe 6 iunie, cu evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A, care va dura până pe 8 iunie. Potrivit calendarului de desfăşurare a examenului aprobat prin ordin al ministrului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Daniel Funeriu, înscrierea candidaţilor la prima sesiune de examen va avea loc între 23 – 27 mai 2011, iar cursurile se vor încheia în 27 mai pentru clasa a XII-a/a XIII-a.
Între 8-10 iunie 2011 va avea loc evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B, între 13-17 iunie evaluarea competenţelor digitale – proba D şi între 20-23 iunie evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională – proba C. Prima probă scrisă, la limba şi literatura română, va avea loc în 27 iunie şi va fi urmată în 28 iunie de cea la Limba şi literatura maternă.
Pe 29 iunie va avea loc proba obligatorie a profilului, iar pe 1 iulie 2011 va fi programată proba la alegere a profilului şi a specializării. În 3 iulie se vor afişa rezultatele, iar în 4 iulie vor putea fi depuse contestaţiile, intre orele 8.00-12.00. Rezolvarea acestora se va face între 5-7 iulie, iar rezultatele finale vor fi afişate în 8 iulie.


